Unlimited PS Actions, graphics, videos & courses! Unlimited asset downloads! From $16.50/m
Advertisement
  1. Design & Illustration
  2. Illustration
Design

Cum să creați personajele plate Mire și Mireasă, în Adobe Illustrator

by
Difficulty:IntermediateLength:LongLanguages:
This post is part of a series called Celebration Week!.
How to Create a 90s Style Event Flyer in Adobe InDesign
How to Decorate Photos for Instagram With Drawings: Photoshop in 60 Seconds
This post is part of a series called Love Week.
10 Design Tips for Creating Amazing Wedding Invitations

Romanian (Română) translation by Lucia Stefania Lungu (you can also view the original English article)

Final product image
What You'll Be Creating

În acest tutorial, vom crea personaje plate stilizate, reprezentând un cuplu de oameni fericiți, care se căsătoresc. Vom modifica o mulțime de forme geometrice de bază, aplicând diferite efecte de deformare de tip "warp" și instrumente și funcții la îndemână, în Adobe Illustrator, pentru a face acele personaje extravagante și pline de viață.

Până la sfârșitul acestui tutorial, veți putea crea un design de mire și mireasă, în stilul plat, aflat acum la modă, și le veți putea schimba aspectul după propria dorință, variind pieptănătura sau coafura, costumele, culoarea pielii și alte detalii. Mai mult, putem combina personajele, reliefând atât cupluri de heterosexuali, cât și de același sex, care se căsătoresc!

Dacă doriți să aruncați o privire și să vedeți mai bine cum a fost realizat designul fiecărui personaj sau dacă doriți să-l folosiți în propriul design al invitațiilor de nuntă, cărți poștale sau altceva, asigurați-vă că verificați aceste 9 Cupluri la căsătorie, cu personaje plate, pe GraphicRiver, pentru a descoperi toate combinațiile de cupluri fericite și întreaga varietate de aspecte ale lor.

Wedding Couples on GraphicRiver

Haideți să începem!

1. Cum să creați Fața unui Mire, creat ca personaj plat

Pasul 1

Începeți prin a realiza capul, cu ajutorul instrumentelor Rectangle Tool (M) sau Rounded Rectangle Tool, pe care le puteți găsi în același meniu de tip drop-down, al panoului Tools. Creați o formă galbenă de 65 x 80 px și alegeți pentru raza de rotunjire a colțurilor: Corner Radius, valoarea 20 px. Puteți face acest lucru selectând forma, cu instrumentul Direct Selection Tool (A), și apoi sau utilizând caracteristica Live Corners (trăgând de marcajele circulare micuțe), sau din panoul de control, aflat în partea de sus.

make the head with the help of the Rectangle Tool

Pasul 2

Haideți să adăugăm ochii. Luați instrumentul Ellipse Tool (L), apăsați și țineți apăsată tasta Shift și creați un cerc maro, de 6 x 6 px. Selectați-l cu Selection Tool (V), țineți apăsate tastele Alt-Shift, și trageți într-o parte, creând o copie pentru cel de-al doilea ochi.

Pentru a păstra totul organizat și aliniat, selectați ambii ochi și grupați-i: Group (Control-G). Apoi, selectați atât grupul ochilor, cât și capul, și executați clic pe cap, încă o dată, pentru a-l face obiectul-cheie: Key Object. Veți remarca existența unei linii de contur mai îngroșate, de selecție, în jurul capului, indicând faptul că toate celelalte obiecte vor fi acum aliniate în funcție de obiectul-cheie: Key Object. Haideți să deschidem panoul Align și să executăm clic pe Horizontal Align Center, pentru a centra perfect ochii.

Păstrați ochii mai aproape de partea inferioară a feței, formând o frunte mare.

make the eyes with the ellipse tool

Pasul 3

Acum, haideți să desenăm sprâncenele, pentru a-i oferi feței o expresie plină de viață. Folosiți instrumentul Rounded Rectangle Tool, pentru a face o formă albastră de 7 x 3 px, cu colțurile rotunjite complet.

Păstrând sprânceana selectată, executați dublu-clic pe instrumentul Rotate Tool (R) și setați unghiul: Angle, la valoarea 15 degrees. Dați clic pe OK, pentru a aplica aceste modificări.

Executați dublu-clic pe instrumentul Reflect Tool (O). Răsturnați sprânceana, simetric cu axa verticală: Vertical Axis, și apoi dați clic pe Copy, pentru a crea o a doua sprânceană.

Use the Rounded Rectangle Tool to make the brows

Pasul 4

Luați instrumentul Ellipse Tool (L) și haideți să facem un nas. Țineți apăsată tasta Shift și creați un cerc galben-portocaliu, de 10 x 10 px. Selectați punctul-ancoră din partea de sus a lui, cu instrumentul Direct Selection Tool (A), țineți apăsată tasta Shift și trageți punctul în sus, realizând pentru nas, o formă ca de picătură.

Țineți minte să folosiți panoul Align, pentru a centra nasul pe față, utilizând forma capului pe post de obiect-cheie: Key Object.

make the nose from the ellipse

Pasul 5

Acum vom realiza o gură largă, zâmbitoare, utilizând instrumentul Rectangle Tool (M). Creați o formă albă de 25 x 10 px. Selectați punctele-ancoră din partea de jos a ei, cu instrumentul Direct Selection Tool și trageți de marcajele circulare pentru Live Corners, făcând colțurile cu o rază de rotunjire de 6 px.

make a smiling mouth using the Rectangle Tool

Pasul 6

Treceți la instrumentul Rounded Rectangle Tool și haideți să desenăm urechea. Creați o formă de 10 x 20 px, având o culoare puțin mai închisă decât cea a feței. Țineți apăsate tastele Alt-Shift și trageți urechea la dreapta, creând o copie pentru partea opusă a capului.

În final, selectați ambele urechi, grupați-le: Group (Control-G) și apoi executați clic-dreapta > Arrange > Send to Back sau, pur și simplu, apăsați Shift-Control-[ pentru a poziționa urechile în spatele capului.

make the ear from rounded rectangles

Pasul 7

Acum, haideți să creăm un stil de pieptănătură extravagantă, pentru mire. Luați instrumentul Rectangle Tool (M) și creați o formă albastră, de 85 x 50 px. Selectați atât dreptunghiul, cât și forma capului, apoi folosiți Horizontal Align Right, utilizând capul pe post de obiect-cheie: Key Object, pentru a plasa părul, aliniindu-l în partea dreaptă a capului.

Luați instrumentul Anchor Point Tool (Shift-C), țineți apăsată tasta Shift, apoi trageți și poziționați vertical, elementele de manipulare "handles" ale punctului-ancoră din stânga-sus, după cum se vede în captura de ecran de mai jos.

Acum haideți să selectăm punctul-ancoră din partea opusă (cel din dreapta-sus), cu instrumentul Direct Selection Tool (A), și să tragem de marcajul Live Corner, pentru a face această parte a formei, cu adevărat lină și rotunjită.

Repetați procedura pentru colțul din stânga-jos, făcându-l rotunjit, ca un breton elegant.

make a hairdo from rectangle

Pasul 8

Putem corecta forma părului, utilizând instrumentul Direct Selection Tool (A), trăgând de elementele de manipulare "handles" ale punctelor-ancoră din partea de sus a părului, făcându-l plat, pentru a păstra stilul geometric în ansamblu, cu linii drepte.

edit the anchor handles

Pasul 9

Haideți să adăugăm un gât, înainte de a trece la construcția corpului. Utilizați Rounded Rectangle Tool pentru a crea o formă de 20 x 35 px, cu colțuri complet rotunjite. Apăsați Shift-Control-[ pentru a Trimite forma în Spate (comanda Send to Back), în spatele capului. 

make the neck with the rounded rectangle tool

2. Cum să realizați designul Corpului Mirelui, ca personaj plat

Pasul 1

Luați instrumentul Rectangle Tool (M) și haideți să desenăm corpul, de la cămașă. Creați o formă albă, de 80 x 150 px, selectați punctele-ancoră din partea de jos a ei, cu instrumentul Direct Selection Tool (A) și faceți colțurile ei complet rotunjite, alegând pentru Corner Radius valoarea 40 px, în panoul de control din partea de sus.

Luați instrumentul Add Anchor Point Tool (+), plasați un nou punct-ancoră, la mijlocul marginii de sus, și apoi trageți de el, în sus, utilizând instrumentul Direct Selection Tool (A).

make a white shirt from rectangle

Pasul 2

Haideți să realizăm partea de sus a pantalonilor. Plasați un dreptunghi gri-închis deasupra părții de jos a corpului, după cum se observă în imaginea de mai jos.

Selectați atât forma corpului, cât și dreptunghiul, și alegeți apoi instrumentul Shape Builder Tool (Shift-M). Țineți apăsată tasta Alt și executați clic pe porțiunea dreptunghiului aflată în exteriorul limitelor corpului. În acest fel, putem șterge părțile nedorite ale formelor.

Adăugați două dungi albastre în partea de sus a pantalonilor, folosind aceeași tehnică, tot cu Shape Builder Tool (Shift-M), pentru a șterge porțiunile nedorite, aflate în exteriorul formei corpului.

form the top part of the trousers

Pasul 3

Haideți să trecem la haina mirelui. Creați un dreptunghi gri (având o culoare puțin mai deschisă decât a pantalonilor) și faceți-l astfel încât să acopere partea stângă a corpului personajului. Selectați atât dreptunghiul, cât și forma corpului, și apoi ștergeți partea nedorită, utilizând instrumentul Shape Builder Tool (Shift-M).

make a jacket from rectangle

Pasul 4

Selectați punctul-ancoră din dreapta-jos a dreptunghiului, cu instrumentul Direct Selection Tool (A), și faceți-l rotunjit.

Acum, haideți să adăugăm a doua jumătate a hainei.  Selectați jumătatea creată și executați dublu-clic pe instrumentul Reflect Tool (O), pentru a oglindi forma, față de axa verticală: Vertical Axis, apoi dați clic pe Copy.

Avem nevoie să aliniem: Align partea creată, față de partea opusă a corpului. Pentru a face acest lucru precis și ușor, selectați atât obiectul oglindit, cât și corpul, și dați clic pe corp, încă o dată, pentru a-l face obiect-cheie: Key Object. Mergeți la panoul Align și dați clic pe Horizontal Align Left, pentru a poziționa haina, aliniind-o la marginea din stânga a corpului. Foarte ușor!

add and align the second half of the jacket

Pasul 5

Haideți să adăugăm reverele hainei. Luați instrumentul Polygon Tool și executați un singur clic, oriunde pe planșa de lucru, pentru a se deschide fereastra de opțiuni, de tip pop-up. Alegeți pentru Sides valoarea 3 și desenați un triunghi. Selectați punctul-ancoră din lateral, cu Direct Selection Tool (A) și micșorați forma, un pic, făcând-o mult mai îngustă.

Atașați reverul în partea stângă a costumului și utilizați funcția Align, alegând Horizontal Align Right și Vertical Align Top, folosind costumul ca obiect-cheie: Key Object, pentru a plasa reverul aliniat la margine.

Haideți să adăugăm o umbră, sub rever. Copiați reverul (Copy) și utilizați comanda Paste in Back (Control-C > Control-B). Mutați punctul-ancoră din lateral, al copiei de jos, în partea de jos și către stânga, făcând forma puțin mai lată, și, de asemenea, modificați culoarea de umplere pentru Fill, astfel încât să fie puțin mai închisă.

Grupați: Group (Control-G) elementele reverului și forma sa, și folosiți instrumentul Reflect Tool (O), pentru a răsturna grupul reverului, în jumătatea opusă a costumului și a-l alinia la margine, utilizând panoul Align.

make the lapel from triangle using the polygon tool

Pasul 6

Haideți să creăm un papion, pentru a-l face pe mirele nostru să arate elegant. Utilizați Rounded Rectangle Tool, pentru a crea o formă de 10 x 15 px, cu o rază de rotunjire a colțurilor de 2 px Corner Radius, și folosiți pentru ea aceeași culoare albastră de umplere, ca și pentru păr. Utilizați instrumentul pipetă: Eyedropper Tool (I), pentru a extrage culoarea de la o formă, și a o aplica, apoi, alteia.

Atașați un dreptunghi de 10 x 12 px, de un albastru puțin mai închis, marginii din stânga, și folosiți instrumentul Direct Selection Tool (A), pentru a selecta punctele-ancoră din stânga-sus și stânga-jos, și a le muta în direcții opuse, cu ajutorul tastelor cu săgeți, pentru a face forma mai lată.

Utilizați instrumentul Reflect Tool (O), pentru a adăuga a doua jumătate a papionului.

make a bow tie from blue rectangles

Pasul 7

Utilizați instrumentele Rectangle Tool (M) și Polygon Tool, pentru a adăuga un buzunar micuț, cu o batistă triunghiulară albastră, în interiorul său.

add details to the jacket

Pasul 8

Adăugați doi nasturi rotunzi, de culoare gri-închis, hainei, și apoi haideți să trecem la brațele personajului nostru.

Utilizați instrumentul Arc Tool (îl puteți găsi în același meniu în care se află și Line Segment Tool (\)) sau Pencil Tool (N), pentru a desena o linie arcuită lin, pentru brațul drept.

Alegeți pentru culoarea liniei de contur Stroke, aceeași nuanță de galben pe care am folosit-o pentru față. Deschideți panoul Stroke și setați pentru Weight, valoarea 20 pt, făcând linia cu adevărat groasă. Alegeți pentru Cap opțiunea Round Cap, pentru a face capetele liniei, complet rotunjite.

Găsiți un punct-ancoră la mijlocul brațului, sau, dacă nu aveți unul, creați unul cu instrumentul Add Anchor Point Tool (+). Selectați-l cu instrumentul Direct Selection Tool (A) și faceți elementele de manipulare "anchor handles" puțin mai scurte, pentru a îndoi cotul, într-o manieră mai realistă.

Adăugați o linie de contur scurtă, pentru degetul gros, alegând pentru Weight, valoarea 10 pt.

make an arm from a thick arched stroke

Pasul 9

Haideți să adăugăm o mânecă, hainei. Selectați brațul, cu instrumentul Selection Tool (V), copiați-l: Copy și apoi lipiți-l, cu comanda Paste in Front (Control-C > Control-F). Modificați culoarea liniei de contur: Stroke, astfel încât să fie de același gri-închis, pe care îl avem pentru haină. Modificați de la Cap, Butt Cap, făcând capetele drepte. Mutați punctele-ancoră de sus și de jos, ale brațului, împreună cu manșeta, pentru a le face să se potrivească cu umărul hainei.

Adăugați și înlăturați punctele-ancoră ale capetelor liniei, pentru a face liniile mai scurte, dacă este nevoie, dar încercați să păstrați ambele linii combinate una cu cealaltă, astfel încât linia galbenă să fie exact dedesubtul celei gri.

add a sleeve of the jacket

Pasul 10

Adăugați al doilea braț, utilizând exact aceeași tehnică, dar de data aceasta modificați-i poziția, așa cum se vede în imaginea de mai jos.

Add the second arm

Pasul 11

Acum să desenăm picioarele. Utilizați instrumentul Line Segment Tool (\) sau Pen Tool (P), ținând apăsată tasta Shift, pentru a face o linie verticală dreaptă. Aplicați o culoare gri-închis pentru linia de contur: Stroke și alegeți pentru Weight, valoarea 20 pt, iar pentru Cap, opțiunea Round Cap, făcând o linie groasă.

use the Line Segment Tool to make the leg

Pasul 12

Luați instrumentul Rectangle Tool (M) și creați o formă gri-închis, de 50 x 16 px, pentru gheată. Selectați punctul-ancoră din partea stângă-sus a lui, cu instrumentul Direct Selection Tool (A), și faceți colțul rotunjit complet, alegând pentru Corner Radius, valoarea 16 px.

make a boot from the rectangle

Pasul 13

Folosiți instrumentul Arc Tool, pentru a crea o linie arcuită lină, pentru al doilea picior, făcându-l să arate ușor îndoit.

Se pare că mirele nostru este gata! Haideți să trecem la mireasă!

Use the Arc Tool to make a leg

3. Cum să desenați Capul unei Mirese, ca personaj plat

Pasul 1

Să începem cu realizarea capului, pornind de la un dreptunghi galben, de 55 x 80 px. Selectați ambele puncte-ancoră din partea de sus a lui și faceți colțurile rotunjite, alegând pentru Corner Radius, valoarea 20 px.

Faceți partea inferioară a dreptunghiului, care este pentru bărbie, complet rotunjită.

make a head from the rectangle

Pasul 2

Selectați punctul-ancoră din partea de jos, din mijlocul bărbiei, cu instrumentul Direct Selection Tool (A), și executați clic pe Convert selected anchor points to corner, din meniul Convert, al panoului de control din partea de sus, pentru a face bărbia ascuțită.

De asemenea, putem trage punctul acesta al bărbiei, un pic, în sus, pentru a face fața mai scurtă.

make the chin pointed

Pasul 3

Adăugați ochii, nasul și gâtul, în același fel în care am procedat pentru personajul nostru anterior, cu singura deosebire că acum avem nevoie să desenăm și genele. Folosiți instrumentul Arc Tool, pentru a crea un mic arc de cerc, având 1.5 pt Stroke Weight și Round Cap.

Add the eyes nose and neck

Pasul 4

Haideți să adăugăm o gură zâmbitoare. Continuați să folosiți instrumentul Arc Tool, pentru a crea o linie roșie arcuită, având 1.5 pt Weight și Round Cap.

Luați instrumentul Ellipse Tool (L) și faceți o formă de 15 x 6 px, de culoare roz-deschis, pentru buze. Utilizați Send Backward (Control-[), pentru a o plasa în spatele liniei.

Selectați cele două puncte-ancoră din lateralul elipsei și mutați-le în sus, pe o distanță de câțiva pixeli, folosind tasta Săgeată-sus (Up Arrow), pentru a face buzele să se potrivească cu linia roșie.

add a smiling mouth with stroke and ellipse

Pasul 5

Adăugați două ovale roz, pe obraji, pentru a face chipul îmbujorat, și haideți să trecem la coafură.

Plasați două ovale maro, deasupra frunții, făcându-le să se suprapună, după cum se observă în imaginea de mai jos. Selectați ambele ovale și folosiți opțiunea Unite, din Pathfinder, combinându-le într-o singură formă.

Acum, avem nevoie să ștergem partea nedorită a părului, care se află în afara capului. Selectați atât forma părului, cât și capul, și folosiți instrumentul Shape Builder Tool (Shift-M), ținând apăsată tasta Alt, atunci când dați clic ca să ștergeți această porțiune.

Iată că ați obținut-o! O coafură elegantă este gata!

make a hairdo from ellipses

Pasul 6

Creați o elipsă de 40 x 30 px, pentru coc, și utilizați opțiunea Send to Back (Shift-Control-[), ca să o plasați în spatele capului. Alegeți o culoare un pic mai închisă decât cea generală aleasă pentru păr.

Adăugați două cercuri albe, de 5 x 5 px, pentru cerceii cu perle. Utilizați instrumentul Pencil Tool (N), pentru a desena o linie arcuită, la baza gâtului, pentru colier, și haideți să vedem cum putem adăuga perlele, cu doar câteva clicuri.

Selectați culoarea albă pentru lina de contur: Stroke și deschideți panoul Stroke. Alegeți pentru Weight, valoarea 5 px, la Cap, selectați Round Cap, și bifați, de asemenea, caseta Dashed Line. Introduceți pentru dash, valoarea 0 px, iar pentru gap, valoarea 4.5. În acest mod, realizăm un colier drăguț, cu perle rotunde. Dacă se întâmplă să aveți niște spații între perle, încercați să modificați valoarea pentru gap, în acest fel eliminând spațiile nedorite.

add a bun pearl earrings and necklace

Pasul 7

Acum vom adăuga flori, pentru a face coafura mai festivă. Luați instrumentul Polygon Tool și selectați pentru Sides valoarea 6, creând un hexagon roz. Plasați-l în fața cocului și haideți să vedem cum îl putem transforma, de fapt, într-o floare. Mergeți la Effects > Distort & Transform > Pucker & Bloat și deplasați slider-ul spre partea Bloat, setându-l la 60%.

Duceți-vă la Object > Expand Appearance, pentru a aplica efectul și a face floarea editabilă.

make a flower with pucker and bloat effect

Pasul 8

Utilizați instrumentul Ellipse Tool (L), pentru a mai adăuga câteva mici detalii, florii.

În final, să adăugăm un voal, pentru a termina cu coafura. Creați un dreptunghi roz-deschis, de 85 x 85 px, și faceți-i partea superioară complet rotunjită, utilizând caracteristica Live Corners și instrumentul Direct Selection Tool (A).

Acum putem trece la corp!

make a veil from the rectangle

4. Cum să desenăm Corpul și Rochia unei Mirese, ca personaj plat

Pasul 1

Creați un dreptunghi galben, de 60 x 105 px, pentru corp, și faceți-i toate colțurile complet rotunjite, utilizând instrumentul Direct Selection Tool (A) și caracteristica Live Corners.

make a body from rounded rectangle

Pasul 2

Haideți să adăugăm câteva puncte-ancoră, la mijlocul ambelor linii laterale ale dreptunghiului, cu ajutorul instrumentului Add Anchor Point Tool (+). Selectați punctul din stânga și apăsați Enter, pentru a se deschide fereastra cu opțiunile Move.

Selectați pentru Horizontal, valoarea 5 px, iar pentru Vertical, valoarea 0 px. Executați clic pe OK, pentru a muta punctul cu 5 px la dreapta.

Repetați procesul pentru punctul opus, dar, de data aceasta, folosiți o valoare negativă (-5 px), pentru a muta punctul în direcția opusă, obținând o talie unduioasă.

form the waistline

Pasul 3

Păstrând ambele puncte selectate, executați clic pe Convert selected anchor points to smooth, în panoul de control din partea de sus, pentru a face marginile mai line.

convert selected anchor points to smooth

Pasul 4

Acum, haideți să realizăm designul rochiei!

Plasați un dreptunghi roz-deshis, deasupra corpului, selectați ambele forme și folosiți instrumentul Shape Builder Tool (Shift-M), în timp ce țineți apăsată tasta Alt, pentru a șterge partea nedorită, aflată în exteriorul corpului.

Adăugați două cercuri care se suprapun, pentru bust, și utilizați opțiunea Unite, din panoul Pathfinder, ca să le uniți. Ștergeți părțile nedorite, folosind instrumentul Shape Builder Tool (Shift-M).

design the wedding dress

Pasul 5

Haideți să mai adăugăm încă două cercuri (fiecare de 40 x 40 px), pentru mâneci, aplicându-le o culoare puțin mai închisă. Iar acum avem nevoie să tăiem cercurile, pentru a le face să se potrivească cu corpul.

Am putea să mutăm formele sub corp, dar, de fapt, avem nevoie ca aceste forme să rămână deasupra formei corpului, în panoul straturilor: Layers, deoarece ele vor acoperi partea superioară a mâinilor.

Așadar, să selectăm forma corpului, apoi să utilizăm Copy și Paste in Front, de două ori, (Control-C > Control-F > Control-F). După aceasta, selectați copia de deasupra a corpului, precum și mâneca dreaptă, și folosiți funcția Minus Front din Pathfinder, pentru a decupa jumătatea stângă a cercului.

Repetați procedura, pentru mâneca stângă, utilizând cea de-a doua copie a formei corpului.

make sleeves from circles

Pasul 6

Acum, haideți să desenăm o rochie lungă, umflată. Începeți prin a atașa un dreptunghi de 55 x 230 px, corpului. Selectați punctul-ancoră din partea dreaptă-jos a lui, cu instrumentul Direct Selection Tool (A) și apăsați tasta Enter, pentru a se deschide fereastra Move. Alegeți pentru Horizontal, valoarea 80 px, și pentru Vertical, valoarea 0 px. Executați clic pe OK, mutând punctul cu 80 px mai la dreapta.

Repetați procedura pentru punctul opus, aplicând o valoare negativă (-80 px), așadar, făcând fusta largă în partea de jos a ei.

make a long skirt from rectangle

Pasul 7

Păstrând fusta selectată, mergeți la Effect > Warp > Bulge. Alegeți pentru Vertical Bend, valoarea 40%, și dați clic pe OK. Continuați, utilizând Object > Expand Appearance, pentru a aplica efectul.

Terminați fusta, adăugându-i două dungi late, mai închise la culoare, în partea de jos a ei.

apply bulge effect to make the skirt puffy

Pasul 8

Haideți să realizăm designul unui buchet de mireasă, festiv, folosind florile pe care deja le-am creat pentru coafura.

Faceți un cerc verde, de 47 x 47 px, și umpleți-l cu flori albe și cercuri micuțe. Adăugați un dreptunghi verde-închis, sub buchet, făcând partea inferioară a formei, cumva mai lată.

Folosiți instrumentul Arc Tool sau Pencil Tool (N), pentru a adăuga brațele care țin buchetul. Alegeți pentru Stroke culoarea galbenă, pentru Weight, valoarea 12 px, iar pentru Cap, opțiunea Round Cap.

Poziționați brațele sub mâneci, în panoul straturilor: Layers.

design a bridal bouquet and add strokes for the arms

Pasul 9

Iată că am terminat! Cuplul nostru fericit este gata pentru căsătorie! Puneți personajele unul lângă celălalt și mai adăugați câteva detalii minore, după cum vă place. De exemplu, aici am folosit instrumentul Line Segment Tool (\), pentru a adăuga câteva linii orizontale, pe jos.

happy couple is ready to get married

Felicitări! Personajele noastre plate, de la nuntă, sunt teminate!

Sper că v-a făcut plăcere să parcurgeți acest tutorial și să realizați designul personajelor extravagante. De fapt, puteți să le modificați aspectul, după cum vă place, ba chiar să vă și reprezentați pe dumneavoastră, împreună cu jumătatea dumneavoastră, sau cineva dintre prieteni sau familie, într-o manieră stilizată, plată.

Flat Wedding Characters are Finished

Aruncați o privire la varietatea de cupluri pe care le putem crea, utilizând personajele respective și variindu-le coafurile, culoarea pielii și costumele. Mai mult, putem reprezenta atât cupluri heterosexuale, cât și de același sex, fericite! Dacă doriți să descoperiți cum au fost create personajele sau dacă vreți să obțineți un set întreg, pentru propriul design, în diferite formate (atât vectoriale, cât și de tip raster), asigurați-vă că verificați aceste 9 Cupluri la căsătorie, cu personaje plate, pe GraphicRiver.

Wedding Couples on GraphicRiver
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Looking for something to help kick start your next project?
Envato Market has a range of items for sale to help get you started.