Cum sa creați "Masha și Ursul", un basm popular rusesc, în Adobe Illustrator
Romanian (Română) translation by Mircea Lungu (you can also view the original English article)



Cunoașteți povestea "Masha și Ursul"? Este o poveste populară, care există în Rusia, Ucraina și cred că și în alte țări slave.
O fetiță curioasă numită Masha s-a dus în pădure și a ajuns foarte departe de casă. Apoi a găsit o casă în care locuia Ursul. El a hotărât să o păstreze pe Masha și nu a vrut să o lase să se ducă la bunicii ei. Dar fetița cea șmecheră a găsit o modalitate de a scăpa: l-a rugat pe Urs să le ducă pâinici proaspăt coapte, bunicilor ei. Masha s-a băgat ea însăși într-un coș mare, împletit, a așezat o farfurie cu pâinici pe capul ei, și iată cum s-a dus Ursul în sat, fără să știe măcar ce era în coș. Imediat ce Ursul a deschis coșul în casa bunicilor, Masha a sărit din el și a fugit în brațele acestora.
În tutorialul de astăzi, vom crea o ilustrație care arată cum este Masha în coșul pe care îl duce Ursul. Vom utiliza forme de bază, instrumentul Pencil Tool și unele efecte de deformare de tip Warp, în Adobe Illustrator și, de asemenea, vom deplasa elementele de manevrare “handles” și punctele-ancoră ale formelor de bază, pentru a le transforma.
Dacă doriți să verificați colecția de animale pe GraphicRiver, simțiți-vă liberi să faceți acest lucru, pentru inspirație. Sau poate doriți să vă reamintiți cum arată urșii reali.
Dacă vă plac urșii, s-ar putea să vă placă aceste tutoriale.
- IarnaCum să creați un desen cu un portret al unui urs polar, în Adobe IllustratorNataliya Dolotko
- AnimaleCum să creați o ilustrație cu un urs polar, în Adobe IllustratorNataliya Dolotko
Dacă vă plac basmele, s-ar putea să vă placă acest tutorial:
Și, oricând sunteți gata, haideți să-i dăm drumul!
1. Cum să creați Ursul
Pasul 1
După ce ați deschis Adobe Illustrator, creati un nou document (New Document) și haideți să începem magia.
Pentru a crea Ursul, haideți să începem cu capul lui. Luați instrumentul Ellipse Tool (L) și desenați o elipsă (cu culoarea de umplere R=69, G=76, B=76). În continuare, dorim să-i aplicăm efectul Inflate acestuia: mergeți la Effect > Warp > Inflate. O nouă fereastră cu casetă de dialog va apărea, unde va fi nevoie să introduceți opțiunile pe care le vedeți mai jos. După aceasta, apăsați pe OK.
Extindeți forma: cu ea selectată, mergeți la Object > Expand Appearance.



Pasul 2
Acum haideți să îi creăm botul. Atașați o nouă elipsă capului, utilizând instrumentul Ellipse Tool (L). Cu ea selectată, mergeți la Effect > Warp > Inflate. Introduceți opțiunile pe care le vedeți mai jos și executați clic pe OK.
Extindeți această formă: cu ea selectată, mergeți la Object > Expand Appearance.



Pasul 3
În acest moment, capul arată un pic ciudat și de aceea dorim să îl facem cu linii mai line. Culoarea liniei de contur verde, din imaginea de mai jos, arată cum se suprapun formele, dar nu avem nevoie de această linie în imagine. Selectați cele două forme pe care le aveți și mergeți la panoul Pathfinder (Window > Pathfinder). Apăsați pe butonul Unite și veți obține o singură formă, în loc de două.
Dacă veți bifa opțiunea View > Show Corner Widget, veți putea vedea cercuri micuțe în colțul formei, atunci când aceasta este selectată. Selectați colțul pe care doriți să îl faceți mai rotund, utilizând instrumentul Direct Selection Tool (A), și trageți-l în exterior. Veți remarca cum colțul ascuțit se transformă într-unul rotunjit. Este exact ceea ce doreați.
După aceasta, dorim să adăugăm ochiul. Luați instrumentul Ellipse Tool (L) și, ținând apăsată tasta Shift pentru a obține o formă perfectă, creați un cerc mic negru. Adăugați un cerculeț alb, ca o strălucire, și veți termina ochiul ursului.
În final, executați clic pe instrumentul Rounded Rectangle Tool și adăugați un dreptunghi cu colțurile rotunjite, pentru nas.



Pasul 4
Haideți să creăm urechea. Deoarece știți ce instrument să folosiți pentru a crea o elipsă, continuați și creați elipsa. După aceasta, mergeți la Effect > Warp > Fish și introduceți opțiunile pe care le vedeți mai jos. Apoi apăsați OK.
Extindeți forma (Object > Expand Appearance). Poziționați urechea pe cap.
Creați o nouă copie a urechii, în fața acesteia, (Control-C, Control-F), modificați-i culoarea de umplere, alegând R=119, G=122, B=122, și faceți-o mai mică.
Pentru a crea o altă ureche, creați o copie a primei urechi (Control-C, Control-V) și modificați-i culoarea de umplere în R=58, G=63, B=63. Folosiți comanda Cut (Control-X) și plasați-o în spatele capului (Control-B). Acum capul este gata!



Pasul 5
Acum haideți să creăm gâtul. Alegeți instrumentul Rectangle Tool (M) și creați un dreptunghi, care ar trebui să fie aproape ca un pătrat. Mergeți la Effect > Warp > Bulge, introduceți opțiunile pe care le vedeți mai jos și apăsați pe OK. Extindeți această formă.



Plasați gâtul sub cap. Simțiți-vă liberi să rotiți gâtul, astfel încât să se potrivească mai bine. Din nou, utilizând instrumentul Direct Selection Tool (A), deplasați punctele-ancoră ale gâtului, pentru a crea o tranziție lină de la cap la gât.



Pasul 6
Haideți să creăm și restul corpului ursului, pe parcursul următorilor pași. Adăugați o elipsă sub gât și țineți minte că aceste două forme trebuie să se suprapună.
În continuare, creați o nouă copie a gâtului și adăugați-o ca piept al ursului. Puteți deplasa punctele-ancoră și elementele de manevrare "handles" ale pieptului, utilizând instrumentul Direct Selection Tool (A), pentru a obține rezultatul dorit. Țineți minte că toate formele trebuie să se suprapună, făcând o tranziție lină.
Adăugați un cerc mare, ca posterior al ursului.
În final, adăugați o elipsă mică, pentru coadă.



Pasul 7
Pentru a crea brațul, vom folosi, de asemenea, o elipsă. Desenați una în locul în care ar trebui să fie brațul și apoi mutați elementele de manevrare handles, utilizând instrumentul Direct Selection Tool (A), pentru a obține un rezultat asemănător celui din imaginea de mai jos.



Pasul 8
Creați piciorul în același fel în care ați creat brațul: mai întâi, creați o elipsă și apoi mutați elementele de manevrare handles și punctele-ancoră.
După aceasta, adăugați o elipsă mică pentru laba piciorului. Dacă aveți versiunea mai nouă de Adobe Illustrator, atunci lângă elipsa selectată veți remarca un element de manevrare handle în partea dreaptă. Utilizați acest element și mutați-l în sens invers acelor de ceasornic, până când obțineți o jumătate de elipsă. O vom folosi pe post de labă a piciorului. Grupați întregul picior, pentru a fi mai convenabil (clic-dreapta > Group).



Pasul 9
Plasați piciorul în partea inferioară a corpului. Creați o nouă copie a piciorului, modificați-i culoarea de umplere în R=58, G=63, B=63 și poziționați-o în spatele corpului (Control-X, Control-B). Acum ursul este gata!



2. Cum să o creați pe Masha în coșul împletit
Pasul 1
Acum haideți să o creăm pe Masha, pornind de la baticul ei de pe cap. Desenați o elipsă roșie (cu culoarea de umplere R=207, G=104, B=78). Apoi alegeți instrumentul Anchor Point Tool (Shift-C) și executați clic pe punctul-ancoră de sus.
Păstrându-l selectat, mergeți la Effect > Warp > Inflate. Introduceți opțiunile pe care le vedeți mai jos și apoi extindeți forma.



Pasul 2
Desenați o nouă elipsă (cu culoarea de umplere R=248, G=244, B=235), care aproape seamănă cu un cerc, și plasați-o peste forma roșie anterioară. Păstrând noua formă selectată, mergeți la Effect > Warp > Inflate.
Asigurându-vă că încă este selectată, creați o nouă copie în fața ei (Control-C, Control-F) și modificați-i culoarea de umplere în R=242, G=225, B=202. Cea mai nouă formă va reprezenta fața. Deformați-o un pic, în jos, astfel încât să puteți vedea doar o formă de semilună a celei anterioare, iar aceasta va fi acum părul.
Extindeți ambele forme.



Pasul 3
Câteva elipse deasupra feței vor reprezenta părul din față al Mashei. Nu aveți nevoie de linia de contur neagră - eu am adăugat-o doar ca să puteți vedea elipsele individuale.
Modificați culoarea de umplere în R=61, G=81, B=94 și desenați un cerc mic, pe partea stângă a feței, pe post de ochi. Apoi adăugați un cerc alb micuț, ca o strălucire.
Selectați întregul ochi (cercul gri închis + strălucirea) și, în timp ce țineți apăsate tastele Shift și Alt ale tastaturii dumneavoastră, mutați ochiul la dreapta. Veți remarca faptul că ați obținut un alt ochi, care este perfect aliniat.
Creați o elipsă roz (R=244, G=202, B=174) orizontală, pentru obrazul Mashei. Creați un alt obraz, utilizând aceeași metodă pe care ați folosit-o pentru a crea celălalt ochi.



Pasul 4
Acum, Masha are nevoie de o gură zâmbitoare. Modificați culoarea de umplere în R=232, G=169, B=135 și desenați o elipsă orizontală. Apoi luați instrumentul Anchor Point Tool (Shift-C) și executați clic pe punctele lui ancoră din stânga și din dreapta, pentru a obține colțuri ascuțite în loc de curbe.
În continuare, creați o copie deasupra ei (deja știți combinația de taste de care aveți nevoie) și deformați noua copie, pe verticală. Modificați-i culoarea de umplere în alb. Asigurați-vă că noua copie rămâne în mijlocul celei anterioare.
În continuare, alegeți instrumentul Direct Selection Tool (A), selectați punctul-ancoră inferior al formei roz și mutați-l în jos, un pic.
Acum vom face gura să zâmbească: grupați întreaga gură (clic-dreapta > Group) și mergeți la Effect > Warp > Arc.



Faceți-o pe Masha să zâmbească: plasați-i gura pe față, între cei doi obraji.



Pasul 5
Una dintre modalitățile de purtare a unui batic pe cap este ca acesta să fie legat sub bărbie. Așa că adăugați o elipsă mică sub bărbia Mashei, ca un nod.
În continuare, dorim să creăm capetele baticului. Mai întâi, desenați o elipsă orizontală lungă și apoi faceți punctele-ancoră din stânga și din dreapta, ascuțite, exact cum ați procedat și cu gura.
După ce ați obținut capătul baticului, plasați-l în partea stângă a nodului, sub bărbia Mashei.
Creați încă o copie a acestui capăt și veți mai obține încă un capăt. Plasați-l în partea dreaptă a nodului.



Pasul 6
Ursul o căra pe Masha în coșul împletit, purtat în spinare, așa că haideți să facem acest coș. Mai întâi, creați un dreptunghi vertical (cu culoarea de umplere R=226, G=200, B=136). Apoi, mergeți la Effect > Warp > Arch.



În continuare, aplicați-i un nou efect, coșului: Effect > Warp > Bulge.
Extindeți forma, exact așa cum ați făcut și cu celelalte.



Pasul 7
Asigurați-vă că aveți capul Mashei grupat, apoi poziționați-l deasupra coșului.
În continuare, utilizând instrumentul Eyedropper Tool (I), preluați culoarea de umplere de la capul Mashei (doar executați clic pe el). Desenați o elipsă în spatele capului fetei și coșului, elipsă care va fi corpul Mashei. Ca întotdeauna, nu aveți nevoie de linia de contur neagră.
Acum, va fi foarte util să activați liniile de ghidare Smart Guides: View > Smart Guides. Creați o elipsă în spatele coșului și Mashei. Modificați-i culoarea de umplere în R=204, G=173, B=102. Vrem să arate ca și cum Masha stă în coș.
Pentru a fi mai convenabil, este mai bine să grupați toate elementele pentru Masha și întregul coș.



Pasul 8
Puneți-o pe Masha pe spatele ursului.
Ștergeți culoarea de umplere și alegeți pentru linia de contur culoarea R=226, G=200, B=136. Creați o elipsă (probabil am spus acest lucru de sute de ori) și mutați elementele de manevrare handles și punctele ei ancoră, pentru a face o curea de coș. Remarcați că brațul ursului se află deasupra curelei.



3. Cum să desenați detaliile
Pasul 1
Începeți prin a șterge orice culoare de umplere și alegeți pentru linia de contur culoarea R=58, G=63, B=63. Executați dublu-clic pe instrumentul Pencil Tool (N) și, în noua fereastră cu casetă de dialog, introduceți opțiunile pe care le vedeți mai jos. Și acum, bifați opțiunea Round Cap în panoul Stroke (Window Stroke).



Acum, când creionul dumneavoastră este pregătit, haideți să desenăm câteva detalii. Adăugați câteva linii lângă ochiul ursului. Desenați gura, ghearele, cotul și toate detaliile pe care le-am marcat cu săgeți.



Pasul 2
Modificați culoarea pentru linia de contur în R=88, G=96, B=96 și desenați câteva linii scurte, reprezentând blana ursului. Remarcați că piciorul care este mai departe are o culoare a liniei de contur pentru blană, mai închisă (R=69, G=76, B=76).



Pasul 3
Să trecem la Masha. Ștergeți linia de contur și setați culoarea de umplere ca R=245, G=240, B=228. Avem nevoie să desenăm cercurile de pe baticul ei. Mai întâi, desenați un cerc mic și apoi, ținând apăsată tasta Alt a tastaturii dumneavoastră, răspândiți cerculețele peste tot, pe baticul Mashei.



Pasul 4
Ștergeți, din nou, culoarea de umplere și alegeți pentru linia de contur R=61, G=81, B=94. Desenați niște gene micuțe și drăguțe la ochii Mashei. Modificați culoarea liniei de contur în R=226, G=199, B=166 și oferiți-i un nas micuț și pistrui.



Pasul 5
Modificați culoarea liniei de contur în R=229, G=217, B=180 și desenați câteva curbe pe părul Mashei.



Pasul 6
Modificați culoarea liniei de contur în R=204, G=173, B=102 și desenați modelul împletit al coșului (simțiți-vă liberi să desenați propriul model). Apoi adăugați câteva linii, pentru a arăta dimensiunea coșului (cu linia de contur de culoarea R=178, G=145, B=79).



4. Cum să creați decorul
Pasul 1
Luați instrumentul Rectangle Tool (M) și executați clic pe planșa de lucru. În noua fereastră cu caseta de dialog afișată, introduceți pentru Width și Height 850 px și apoi apăsați pe OK. Un pătrat mare va apărea pe planșa de lucru, care va fi fundalul. Asigurați-vă că fundalul rămâne în mijlocul planșei de lucru și că are culoarea de umplere R=137 G=175, B=170.



Pasul 2
Asigurați-vă că fundalul rămâne în spatele Mashei și Ursului. Pentru acest lucru, folosiți comanda Cut pentru fundal (Control-X) și poziționați-l în spatele imaginii (Control-B).



Pasul 3
Ștergeți culoarea de umplere și alegeți pentru linia de contur culoarea R=233, G=223, B=192. Alegeți instrumentul Pencil Tool (Shift-N) și desenați linii pentru copaci și crengi. Puteți crește dimensiunea corespunzătoare grosimii liniei: Weight, în panoul Stroke (Window > Stroke). Remarcați că ramurile se suprapun pe marginea de sus a fundalului.



Descreșteți dimensiunea pentru grosimea liniei Weight, modificați culoarea în R=88, G=96, B=96 și desenați câteva linii închise la culoare, linii care, de obicei, sunt văzute pe mesteceni.



Pasul 4
Aveți grijă acum: selectați toți copacii pe care îi aveți și grupați-i pe toți, fără Masha și Urs. După aceasta, selectați fundalul și faceți o copie a lui, în față (Control-C, Control-F).
Folosiți comanda Cut pentru noua copie (Control-X) și plasați-o în fața tuturor obiectelor (Control-F), chiar și în fața Mashei și Ursului. După aceasta, asigurați-vă că aveți selectată noua copie pe care ați plasat-o în fața tuturor obiectelor și apoi selectați și copacii care sunt grupați. Mergeți la Object > Clipping Mask > Make (Control-7). Copacii care se suprapun pe marginea de sus a fundalului trebuie să fie ascunși acum. Imaginea dumneavoastră trebuie să fie similară celei de mai jos.



Pasul 5
Modificați culoarea liniei de contur în R=113, G=153, B=146 și ștergeți orice culoare de umplere. Creșteți grosimea liniei: Weight în panoul Stroke și desenați câteva linii sub Urs, reprezentând umbra lui. Și ați terminat!



Concluzie
Aceasta este tot! Felicitări pentru parcurgerea acestui tutorial! Sper că a fost interesant pentru dumneavoastră.
Așa cum puteți vedea, puteți transforma ușor forme, în imagini uimitoare, exact ca aceasta pe care tocmai ați creat-o!
Și ne vedem la următorul tutorial al meu. La revedere!





